Targuri

Gogosari, morcovi, ridichi de iarna, mobila in toate culorile, mititei proaspeti cu paine si mustar, panze de bomfaier, cuie, balamale, scanduri si alte materiale de constructie si noroi cat incape. Cam asta e imaginea pe care ti-o ofera o zi de marti in Hlipiceni, comuna cu cel mai mare si mai longeviv targ din judet. Targ, adica iarmaroc. Iarmaroc adica un fel de supermarket in varianta rustica.

De cand se stie, la Hlipiceni ziua de marti e zi de sarbatoare. In aceasta sfanta zi, chiar daca nu e trecuta ea cu rosu in calendar, taranii intrerup orice activitate si iau azimutul iarmarocului. Unii ca sa vanda ceva, altii ca sa cumpere, iar cei mai multi, ca nehotaratii din sondajele de opinie, vin doar asa ca sa mai treaca timpul ori ca sa se conformeze cu preturile economiei de piata. Fiindca in functie de ele isi pot permite si ei sa injure Guvernul si puterea actuala. Ca asa e in economia de piata. S-au scumpit caielele: mama lor de ministri! S-au inmultit gogosarii si nu mai are cine sa-i cumpere: Jos Basescu! Si tot asa pana ajungem la concluzia ca intre politica si economia de piata liantul tot injuratura noastra traditionala il face.

Plimbare dupa chilipiruri

Dumnezeu se distra marti cu oamenii care s-au napustit asupra iarmarocului de la Hlipiceni. Turna cu stropitoarea o ploaie mocaneasca, perfida, care nici nu-i sechestra in casa, dar nici nu lasa sa se pronunte cum stiu ei mai bine a face in aceasta zi de sarbatoare pentru ei. Sute, poate chiar mii de oameni impanzeau campurile amenajate pietii si cele neamenajate din jurul ei, fiecare cu un scop anume. Unii sa vanda, altii sa cumpere, iar restul sa vada ce fac ceilalti.

Doar pe Ioan Hliscu nu-l interesa nimic de ce se intampla in jurul lui. Venise tocmai de la Todireni la piata, dar mai mult asa, ca sa nu stea in casa. "Nu vreau sa cumpar nimic, ca n-am bani, dar am venit si eu ca nu pot rabda sa treaca o zi de marti fara sa vin pe aici". Ar fi vrut el sa bea si un rachiu la botul calului, insa nu l-au convins preturile si a cerut banii inapoi. Dar care bani ca n-a platit nimic? Dar asa se intampla frecvent prin targurile noastre cu parfum de levantica si de balegar.

 

Petru Covaliuc a venit sa cumpere varza. A cumparat una, ca de atat avea bani si pe aia a rostogolit-o prin noroi ca sa dea interviul din pozitia de drepti.

Iarmarocul din Hlipiceni atrage ca un magnet pe toti amatorii de chilipiruri din zona. Unii ca sa vanda la suprapret cu reducere, altii ca sa cumpere la acelasi pret.. Unul a cumparat chiar un fus. Nu ca i-ar fi trebuit in gospodarie, fiindca nevasta n-avea si nici el nu era Ion Torcalau, dar s-a gandit el ca un leu era o nimica toata pentru asa o bijuterie. "La noi, daca vrei sa-ti faci o casa, martea gasesti de toate la iarmaroc. Materiale de constructie, teava, cornier, ciment, termopane, cherestea, mobila. Nu trebuie sa te mai deplasezi pana la Botosani", ne-a explicat Savel Murgu, un cunoscut investitor local si consilier al primarului pe deasupra.

 

 

Numai un pix ca sa consemnam aceasta performanta n-am gasit de cumparat, dar n-a fost nicio problema fiindca aici oamenii au o memorie buna care se transmite ca gripa si la ceilalti.

Iarmaroc infiintat datorita unui paradox

Calarasi, Santa Mare, Rauseni, Lunca, Andrieseni, Sipote, Plugari, Todireni, Albesti, Lunca si Sulita sunt doar cateva localitati dintre alte multele, care isi trimit in fiecare zi de marti ambasadorii locali la targul din Hlipiceni. Acesta s-a infiintat in urma cu jumatate de secol datorita unui paradox toponimic. Gara din Todireni se afla la Hlipiceni, asa cum si gara Zlatunoaia este situata tocmai in Albesti.

Important nu a fost numele garii, ci importanta ei, fiindca ea a fost punctul de atractie pentru zarzavagii, comersanti de produse industriale, dar si mii de gura-casca ce s-au obisnuit de acum sa vina saptamanal aici. Primaria este multumita de importanta ce i s-a dat acestui fenomen. Fenomen de care s-a bucurat cu asijderi multa efervescenta si Theodor Stolojan pe vremea cand renunta la functia de presedinte sau de prim-ministru, nu mai retin corect.

La targul Hlipiceni preturile sunt sub orice critica. Adica nimeni nu le poate critica fiindca ar fi prea mari. Pestele se vinde in viu cu 12 lei kilogramul. Daca-l preferi mort se rezolva. Il ia comerciantul imediat de coada si-l tranteste cu capul de masa pana cand da semne ca nu mai face probleme in sacosa. O gaina se vinde cu 15 lei, o gasca cu 20. Vacile sunt mai scumpe de ajung acum la 25 de milioane vechi spre deosebire de cai care au scazut pana la 7-8.

Fermieri sunt cu duiumul la Hlipiceni si nu asteapta promisiunile lui Geoana de 25 de mii de euro ca sa-si intocmeasca o gospodarie. Se multumesc cu ajutorul pe care li l-a dat natura, dar se tem ca acusi or sa vina oamenii politici care sa spuna ca ei au dat dispozitie sa ploua la timp sau sa creasca iarba. Sunt si italieni si suedezi care au cumparat sute de hectare la Hlipiceni. Nimeni nu stie cum ii cheama fiindca nu i-a vazut niciodata la ochi. Muncesc pe mosiile lor si-si iau simbria in functie de cum considera vechilul. Adica delegatul.

 

Frati cu acelasi prenume

Nici la Primarie ziua de marti nu-i mai linistita. Iar daca primarul era plecat cu treburi la Bacau, toate problemele s-au revarsat pe capul secretarului Savel Verestiuc. Si cand tocmai sa-si incheie si el o zi exasperanta de munca, a aparut si Neculai Tetic din Galati: "Buna ziua! Eu sunt fratele celui care s-a spanzurat sambata si am venit sa scot certificatul de deces ca sa-l pot lua acasa". Fratele lui, cioban de meserie, a lucrat intr-o perioada pe la niste stane din insula mare a Brailei. Acolo a cunoscut o focoasa din Hlipiceni si a venit dupa ea in satul ei de bastina. Acolo surpriza: o cunostea toata obstea cat de mult a prestat in folosul comunitatii.

Dezamagit si fara bani de intoarcere a ales calea cea mai scurta catre o lume mai fericita. Nu i-au trebuit decat o sfoara si un copac de care sa se sprijine. Secretarul ii intocmea constiincios actul de deces in vreme ce fratele sinucigasului se tot intreba: "Cum dau eu de femeia asta, ca sa vad pentru cine si-a luat frate-meu zilele?" N-a apucat sa-si termine intrebarea si pe usa a intrat intempestiv chiar persoana impricinata. Dupa cateva schimburi de replici schimbate pe holul Primariei, Neculai Tetic a revenit in biroul secretarului oftand usurat: "Cand am vazut-o cum arata, cred ca si eu m-as fi spanzurat".

Problemele insa nu s-au terminat aici. Savel Verestiuc, secretarul il intreba de nume si prenume. "Tetic Neculai". "Si pe fratele tau?" "Tot asa". "Adica Tetic si mai cum?", a insistat secretarul. "Neculai", veni raspunsul. Intr-adevar si sinucigasul si fratele lui in viata aveau acelasi nume. Singura deosebire era ca unul s-a nascut in 1968 si altul in 1969. Tatal lor, de bucurie ca a realizat un copil a sarbatorit intr-atat incat nu si-a mai adus aminte cand l-a facut si pe-al doilea si a ramas cu numele de Neculai pe limba. Mai dificil i-a fost secretarului ca sa intocmeasca certificatul de deces. Cum adica? Tetic Neculai declara decesul lui Tetic Neculai in calitate de frate. Care-i mortul, care-i viul? Mie la Galati mi se spune Nicu", a gasit explicatia fratele decedatului.

Ziua de marti asteptata cu nerabdare la Hlipiceni!

Viata la Hlipiceni este foarte agitata. Unii cu preocuparile lor cotidiene, altii cu necazurile, iar cei mai multi cu parerea de rau ca ziua de marti nu tine decat cateva ore. Dar, cine stie, poate ca in viitor se va gasi o solutie si in aceasta problema.

 

Sursa: Monitorul de Botosani