Cultura

Comuna Hlipiceni, este o zona bogata in datini si obiceiuri populare, care s-au transmis din generaţie in generaţie de-a lungul anilor. Astfel după înfiinţarea comunei care avut loc in anul 1820, locuitorii au muncit pentru a-si asigura cele necesare traiului,iar in zilele de sărbătoare organizau hore, serbări câmpeneşti, unde isi manifestau dragostea de viata, bucuria de a trai ! La început astfel de manifestări se desfăşurau spontan, apoi in mod organizat.

Locuitorii comunei majoritatea sunt de religie creştin – ortodoxa, foarte multe obiceiuri si tradiţii populare sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Şcoala a fost si va rămâne instituţia de baza in îndrumarea paşilor copiilor pentru păstrarea, conservarea datinilor si obiceiurilor populare locale. Învăţătorii au fost primii instructori ale formaţiilor de dansuri, de căiuţi, a grupului de fluieraşi, al ansablului de datini si obiceiuri de iarna, aceştia au sădit in rândul elevilor dragostea pentru frumos, au descoperit talente: in arta desenului, a scrisului , prelucrării lemnului ,fierului, ţesutului, cititului, e.t.c. Intre marile comori ale neamului, folclorul este una a cărui strălucire creste cu trecerea timpului.

Daca un popor isi uita folclorul e ca si cum si-ar abandona actul de naştere, pierzându-si identitatea. Activitatea culturala din comuna Hlipiceni se desfăşoară în cadrul Bibliotecii comunale, a Căminului cultural şi în şcoli. Biblioteca s-a născut odată cu cartea, este locul unde se deschid toate şansele pentru a afla, a cerceta, a şti, aici se împlineşte acel act fundamental al omului care este accesul universal la informaţie.

Biblioteca comunala este dotata cu un număr de 12.181 volume, ponderea cea mai mare a cititorilor sunt tinerii, dar sunt si adulţi si pensionari care frecventează biblioteca. Prin caracterul ei enciclopedic, biblioteca se integrează organic in harta spirituala a comunei si participa prin particularităţile ei specifice la satisfacerea intereselor de informare, lectura si documentare ale celor mai diverse categorii de cititori , începând cu micii şcolari, continuând cu liceenii, studenţii, specialişti din diverse domenii, funcţionari, agricultori, toţi ceea ce simt nevoia si plăcerea de a apela la cuvântul tipărit. Cartile sunt aşezate după clase zecimale, accesul liber la raft da posibilitatea cititorului sa răsfoiască singur, direct si fara dificultate cartile expuse. Locuitorii comunei care intra ocazional in biblioteca, prin dialogul pe care-l port cu ei aflu cu ce se preocupa ei, când constat ca exista incertitudine in luarea unor hotărâri, când sunt îndoieli in luarea unor masuri, când sunt nemulţumiţi de roadele muncii lor, le recomand anumite carti, care ii ajuta in luarea unor decizii astfel ii câştig ca viitori cititori. Media anuala a cititorilor este de 400 – 500.

Procesul de formare a personalităţii umane in condiţiile societăţii noaste nu poate fi realizat in afara cadrului social si cultural oferit de biblioteca, care utilizează o gama variata de cai si modalităţi pentru formarea cititorului in integritatea sa. Pentru toate categoriile de iubitori ai cărţii biblioteca îndeplineşte mai multe funcţii : de informare, documentare, formare si divertisment. Se urmăreşte sa se formeze gustul pentru lectura, se lucrează diferenţiat cu cititorii, daca cititorul nu are un anumit interes, au citit puţin , se descurca greu in alegerea cărţilor, este îndrumat si i se da carte ape care ar prefera, urmărind urmărindu-se astfel sa i se trezească gustul si dragostea pentru citit.

Michelangelo de Hlipiceni sau nebunia, arta si vesnicia ei!

Pe o ulita din satul Victoria, comuna Hlipiceni, strajuita de brazi si pietruita ici-colo, o casuta cocheta ascunde o minune care ar putea sa scoata un judet intreg din anonimat.

Intr-una dintre camerele largi, spatioase, esti tentat sa crezi ca a trecut pentru o clipa fantoma lui Michelangelo. Acum vreo treizeci de ani, proprietarul, un genial profesor de pictura, a dat nastere unei minuni despre care putini au auzit.

O pictura unica in tara, realizata chiar in camera de curat a casei. Chiar si satenii mai in virsta isi amintesc cu greu de geniul invins de Bachus.

Geniul

Acum citeva decenii, George Chihaia era cunoscut in comuna ca fiind un talent de neegalat, un geniu neimplinit. Profesor de desen si director de scoala, a cunoscut repede decaderea. Ii placea alcoolul si asta il transforma in aventurier.

Ultima greseala ca profesor a facut-o atunci cind s-a auzit ca ar avea legaturi cu o eleva, prin 1975. A fost retinut in urma reclamatiilor acesteia, fiind condamnat la un an si jumatate de inchisoare cu executare la locul de munca.

A executat doar sase luni, deoarece a beneficiat de prevederile unui decret de amnistiere semnat de Nicolae Ceausescu, dar si-a pierdut locul de munca de la scoala.

Pentru ca bea, si daca bea se lega si de eleve. A fost si condamnat din cauza asta si a facut inchisoare la locul de munca, cum era pe atunci, si dupa ce a terminat pedeapsa a venit si s-a inchis in casa. Ajunsese de-acum la o faza cind il biruise Bachusul. Avem doi copii, Monalisa si Napoleon. Sotul meu le-a pus numele pentru ca daca el era cu pictura…Si pentru el Leonardo da Vinci era cartea de capatii. Pacat de capul si de mina lui, era o enciclopedie… De la orice domeniu voiai o lua de la zero si iti spunea tot. Dar ce programe artistice facea barbatul meu la scoala…, isi aminteste Georgeta Gheorghiu, fosta sotie a profesorului Chihaia.

Pictura

Dupa executarea pedepsei, ramas fara loc de munca, omul s-a trezit cu sufletul dezgolit si a inceput sa bea mai abitir. A cautat de lucru. La inceput a vrut sa picteze biserica locala, dar cind fostul parinte Aurel Zvic s-a opus initiativei, s-a apucat sa picteze camera de la strada, cu o furie de nedescris, pentru a demonstra tuturor ca au gresit atunci cind l-au refuzat la lucru.

Profesorul Chihaia s-a apucat de lucru cu entuziasm, construind chiar in mijlocul tavanului o cupola octogonala, care imita cu succes tavanul unei biserici.

Are vreo 30 si ceva de ani. El de mult voia sa faca asta, cupola asta. Dar ca sa ii reuseasca trebuia sa taie doua grinzi ca sa nu vina in jos. Eu ma tot opuneam, ca stiam ca e casa din chirpic si nu vor tine peretii. Ce sa fac, sa darim casa? Dar el a studiat pe Michelangelo si a vazut cum a facut marele artist si hai sa faca si el. Intr-o zi eram la scoala si cind am venit am gasit grinzile taiate, si-a amintit Georgeta Gheorghiu, fosta invatatoare in comuna.

Nebunia

S-a apucat de lucru prin aprilie si a terminat in octombrie. Miinile de aur si mintea sclipitoare, garnisite cu un talent incomensurabil, au modelat ipsos, ciment si var pentru portiunile artistice care trebuiau sa delimiteze picturile. Apoi a dat viata culorilor. A pictat initial cupola.

Din aprilie pina in octombrie, profesorul de pictura a lucrat continuu, aproape fara odihna, ca o refulare a tuturor esecurilor care i-au marcat existenta. Printre acestea, si boala psihica care il stapinea de ceva vreme, accentuata si de alcoolul in exces.

Nu am mai intrat in camera asta unde picta in acele luni. A cerut sa fie lasat singur. Facea schite, combina uleiurile astea de pictura. Eu eram bucuroasa ca nu se duce la crisma, ne-a destainuit fosta sotie.

In primul rind, pe cupola, s-a gindit sa reprezinte stiintele toate, adica medicina, muzica, iar pe al doilea a luat figurile proeminente din istorie: Cuza, Stefan cel Mare, Traian, Decebal. A pictat de asemenea si familia lui, copiii nostri si noi doi. Pacat de mintea lui, uite ce minunatie a iesit. A trecut si cutremurul si tot nu s-a degradat. Are doar citeva fisuri, aici la cosul de la soba, prin citeva locuri, si l-am rugat pe baiatul meu sa rezolve si a zis: mama, lasa, nu vezi ca marile muzee ale lumii au cite o crapatura. Nu pot sa transform in muzeu, sint la o virsta cind nu mai pot sa alerg eu…, clatina a neputinta invatatoarea.

Afurisenia

Dupa minunea pictata, profesorul a cautat de lucru la Manastirea Cozancea. Dar si acolo le-a dat de furca fetelor bisericesti. A pictat chipurile diavolilor cu fetele calugarilor din manastire. Pina s-au prins, pictura era aproape gata.

Pacat de el… A pictat pe afara la Manastirea Cozancea. Dar stiti ce s-a apucat sa faca? Acolo unde trebuia sa reprezinte o scena cu diavoli, unde trebuia sa reprezinte cele sapte porunci, a pictat chipurile calugarilor din manastire, pina s-au prins ei. Au chemat alt pictor sa stearga chipurile alea si sa faca diavoli in loc, a spus Georgeta Gheorghiu.

Situatia tensionata a dus la despartirea definitiva a celor doi soti. Femeia a cistigat in instanta, i-a dat partea si dus a fost.

Pe el asta l-a darimat, a inceput sa bea. Dupa vreo 50 si ceva de ani a inceput sa bea mult. Cind la divort, o avocata s-a intors spre mine si a zis: Ce ti-a trebuit sa te mariti cu din acestia? Nu stii ca ori sfirsesc la inchisoare ori la casa de nebuni? Am suferit mult, sa creasca copiii sa vada realitatea. Dupa ce ne-am despartit, nu stiu pe unde mai dormea. Avea o sora medic in Iasi si un frate, dar nu l-au tinut nici macar o ora, a povestit femeia care a fost nevoita sa renunte, dupa o casnicie de aproape 30 de ani, la sotul pe care il admira pentru talentul nemarginit.

Sfarsitul

Boala psihica tot mai avansata, dominatia lui Bachus asupra fiintei sale, dorul de casa, de copii, de sotia pe care a pictat-o ca pe o regina, neimplinirile care ii ucideau sufletul in clipele de luciditate, l-au aruncat in abis. A dormit pe strazi, in parcuri, in statii de autobuz. Visa la opera de apogeu pe care o realizase chiar la domiciliul unde a trait clipe fericite. Nimeni nu a mai stiut nimic de el. Pina intr-o zi.

Intimplarea a facut ca o vecina sa mearga pentru niste analize la Iasi si a auzit pe holuri ca George Chihaia are nevoie de ajutor medical ca il durea stomacul. Atunci a murit. Era un barbat frumos si avea un stil foarte frumos de a scrie, te zapacea cu scrisul…, daca nu devenea violent nu divortam… A dormit si prin gari, prin autogari, prin parcuri…, si-a amintit invatatoarea.

Copiii artisti

Visul si talentul celui care a fost un geniu al picturii, profesorul George Chihaia, sunt pastrate pentru posteritate in singele copiilor sai, Monalisa si Napoleon. Baiatul este violonist la Filarmonica din Munchen, iar fata o pianista celebra in Germania. Ei duc mai departe o traditie de sute de ani.

Mama lui George era invatatoare, picta foarte frumos si tatal, profesor de fizica, cinta la vioara. Am povestit lumii despre minunatia asta de pictura, dar nu stiu cu totii si apoi, chiar daca vin si vad, zic iaca ce a mai facut aici. A facut si un bust al lui Eminescu, considerat cea mai reusita reproducere a chipului lui Eminescu. Dar ce folos?, se intreaba mereu femeia maruntica, cea care a stat decenii intregi linga un om ce ar fi putut deveni un pictor renumit, daca soarta nu i-ar fi pregatit esafodul pe finalul existentei sale. (www.stiri.botosani.ro)

DAN IORDACHESCU – Baritonul care si-a daruit numele scolii!

Cu greu pot cuprinde cuvintele personalitatea si nemarginirea numelui DAN IORDACHESCU. O istorie de 80 de ani, o poveste care umple tot pamantul, un om mandru de locurile in care a facut primii pasi in viata. 

In anul 2005, scoala din satul copilariei marelui artist a primit un nou nume, devenind Scoala "Dan Iordachescu" Hlipiceni.
 
In acel septembrie mirific, maestrul a devenit si Cetatean de Onoare al comunei Hlipiceni. O distinctie pe care Dan Iordachescu o considera la fel de aproape sufletului sau ca si cele anterioare, baritonul fiind in acelasi timp Cetatean de Onoare al oraselor Mexico-City, Pelarre-Salerno si Salonic.

Baritonul Dan Iordachescu considera Hlipiceniul drept locul unde a facut primii pasi in viata, iar gestul localnicilor, de a atribui scolii numele sau, l-a emotionat adanc. A cantat atunci, pentru oamenii dragi lui, romante cu specific moldovenesc, printre care "A venit aseara mama", "Zi-sa mama catre mine", "S-a gatit badea de nunta".

Desi o mare personalitate a tarii si a lumii, baritonul Dan Iordachescu recunoaste ca titlul de Cetatean de Onoare cu care a fost distins la Hlipiceni este singurul de acest fel primit in tara sa, fapt care confera micii localitati din nordul Romaniei o si mai frumoasa semnificatie. 
Peste aproximativ o luna, Dan Iordachescu implineste 80 de ani. Este cel mai longeviv bariton din tara si din lume, un fapt demn de Cartea Recordurilor.

Dan Iordachescu s-a nascut pe 2 iunie 1930. In peste 60 de ani de activitate, a intreprins aproape 300 de turnee, peste 1000 de spectacole, a fost prezent pe cele mai importante scene lirice din peste 300 de orase, in 61 de capitale si 86 de metropole din intreaga lume. A cantat alaturi de Luciano Pavaroti, Placido Domingo, Montserrat Caballe

A cantat pe scena Scalei din Milano, dar si la Harlau, Falticeni si Dorohoi. A fost numit de presa internationala "cea mai buna voce de bariton din lume" (1975) si "cel mai mare cantaret mozartian".

Dan Iordachescu este unicul castigator al Marelui Premiu Jubiliar Mozart, care i-a fost decernat la Salzburg in 1956, cu prilejul implinirii a 200 de ani de la nasterea genialului compozitor austriac. Anul trecut, la jubileul celor 250 de ani, pentru Marele Premiu Mozart nu s-a gasit nici un artist demn de acest trofeu unic.

Chiar daca este greu de crezut, Dan Iordachescu a fost mai intai… actor! In tinerete, la insistenta fostului sau coleg de liceu, dorohoianul Octavian Cotescu, Dan Iordachescu a urmat Teatrul, fiind student la clasa de actorie de la Iasi a profesoarei Gina Sandry Bulandra, sora marelui Toni Bulandra.

La Iasi a fost coleg cu Octavian Cotescu, dar si cu Tatiana Iekel, viitoarea sotie a lui Florin Piersic, mama lui Florin Piersic Jr.

Dupa absolvirea Facultatii de Teatru, a urmat Conservatorul de Muzica din Bucuresti, dupa care a facut studii complementare de canto la Salzburg (Mozarteum 1956), Paris (1958-60) si Roma (1960).
Din 1979 a susţinut cursuri de masterat în Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Filipine, Grecia, Turcia . A fost Profesor universitar la Academia de Muzică din Bucuresti.

Fiicele sale, mezzosoprana Cristina Iordache-Iordachescu si soprana Irina Iordachescu, ii mostenesc bucuria cantului, spre marea implinire artistica a baritonului.


 
 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.stiri.botosani.ro, in cadrul rubricii "Botosaneanul zilei"